ULTIMA ORA: Adrian Rusenescu a fost gasit! De indata ce aflu toate detaliile, vi le voi expune intr-un nou articol.
UPDATE: Avem 2 mici actualizari ale articolului de aseara si pana astazi. Am primit si o informatie conform careia, Adrian ar fi vrut sa se intoarca acasa. In cadrul articolului, update-urile vor fi scrise cu font ingrosat, de acum incolo, pentru a fi diferentiate de articolul initial. Despre prima dintre ele voi vorbi chiar aici, in introducere. Conform unui prieten de-al lui Adrian, acesta ar fi avut intentia de a se intoarce in Campina in aceeasi zi in care a plecat. Haideti sa vedem si mesajul:

Dupa cum bine puteti vedea, adolescentul ar fi avut in plan sa ia maxi taxi-ul de la ora 16 spre Campina. Insa, stim bine cu totii ca nu s-a intamplat acest lucru. Eu personal, avand in vedere faptul ca am circulat o buna perioada de timp pe ruta Campina-Bucuresti, va pot spune urmatorul lucru: adesea, maxi taxi-urile nu vin la ora stabilita. Sau nu mai vin deloc, de obiei din cauza lipsei de clienti. Astfel, e foarte probabil ca respectivul maxi taxi sa nu mai fi circulat. Ar mai fi ramas inca 2 spre Campina, in afara de cel de la 16, respectiv cel de la 17:45 si cel de la 19:00.
Exista o potentiala pista in cazul lui Adrian Rusenescu, baiatul disparut din Campina. Dupa cum bine stiti, adolescentul a plecat de acasa ieri, 11 iunie, iar parintii l-au cautat disperati toata ziua. Au mers si la Politie. Ei bine, timpul s-a scurs, a trecut si ziua de astazi, 12 iunie si inca nu exista nicio urma a lui Adrian. Ce s-ar fi putut intampla? Unde s-ar fi putut duce? Haideti sa analizam putin situatia.
O potentiala pista in cazul lui Adrian Rusenescu, baiatul disparut din Campina
Din informatiile aparute in spatiul public, reiese faptul ca Adrian Rusenescu a plecat de acasa fara telefon mobil si avand o bruma de bani. Destinatia? Bucuresti. De unde pana unde? Ei bine, suparat fiind, ar fi vrut sa ajunga la prietena lui de acolo. Astfel, luand in considerare si marturia unui campinean, care a afirmat ca a vazut un baiat cu aproape toate semnalmentele lui Adrian in Autogara din Campina in dimineata zilei de 11 iunie ( dupa ora 10, din cate imi aduc aminte) si stiind ca el a plecat de acasa pana in 12, putem trage o concluzie.
Daca ne uitam pe autogari.ro, vedem ca intre 10 si 12, spre Bucuresti nu sunt decat 2 maxi taxi-uri care circula. Avem unul la 10 si 15 si unul la 11 30. Daca Politia va considera de cuviinta ca ora la care acesta a parasit Campina este importanta pentru bunul mers al lucrurilor, un punct de plecare bun ar fi sa se puna o intrebare simpla fiecaruia dintre cei 2 soferi: ”Din intamplare, va mai amintiti daca l-ati vazut pe baiatul acesta ieri?”
Ajuns in Bucuresti, putea s-o ia pe oriunde
Doamna Coman mi-a scris pe Facebook ca maxi taxi-urile nu opresc neaparat in autogara, ca ultima statie, ci la Polizu. De asemenea, mai trebuie luat in considerare si un mic amanunt care aseara cred ca ne-a scapat tuturor: desi Adrian i-a spus iubitei sale ca va cobori la Baldovin Parcalabul, nu avem de unde sa stim daca a si facut acest lucru. Pana in autogara mai sunt destule statii, precum Piata Presei sau Victoriei unde ar fi putut cobori.
Tocmai de aceea, o idee buna ar fi ca cei e domni soferi ai maxi taxi-urilor mai sus mentionate sa fie intrebati, pe langa faptul daca l-au vazut pe baiat si daca isi aduc aminte unde a coborat. Sigur, e o sansa mica, pentru ca intr-o zi, un sofer are multi clienti, insa merita incercat. Daca el nu a coborat, de fapt, in autogara, ci altundeva, deja iese din schema ideea cu camerele de supraveghere din autogara. Cele din prima parte a zilei, cand, teoretic, adolescentul ar fi trebuit sa ajunga.
Intalnire cu iubita
Se pare ca planul ar fi fost sa se intalneasca cu iubita lui in Bucuresti. Aici, personal, am putina indoiala. Adica, nu inteleg o treaba: neavand telefonul la el si nestiind sigur la care maxi ajunge, ca sa-i spuna de dinainte iubitei lui la ce ora sa il astepte , cum ar fi stiut fata cand sa il astepte in autogara? Ca doar nu statea prietena cu orele acolo, sa fie atenta la fiecare maxi care vine. Sau poate ca da. Aici va trebui sa se discute cu domnisoara in cauza, pentru ca acest aspect ne scapa.
Bun. Ajuns in autogara de pe Baldovin Parcalabul, Adrian putea sa faca 2 lucruri: primul ar fi fost sa roage pe cineva de acolo sa ii dea un telefon si sa o sune pe iubita lui sa o anunte ca a ajuns. Insa, se pare ca nu a facut-o, ca nu s-a mai auzit nimic de el. Apoi, a 2-a varianta si cea mai nebuneasca de altfel, ar fi fost sa plece de capul lui, unde vedea cu ochii. Din cate am inteles, el nu stia Bucurestiul si fie vorba intre noi, daca ajungi pentru prima data in autogara de pe Baldovin, sunt sanse foarte mari sa te ratacesti. Daca sunt printre cititorii Campina Contemporana persoane care fac des naveta probabil ca inteleg de ce.
Camerele de supraveghere, solutia ideala
Inainte de toate, prima solutie la care ar trebui sa se apeleze ar fi solicitarea imaginilor din cadrul autogarii. E o treaba simpla de tot, avand in vedere ca avem orele potentiale la care ar fi putut ajunge Adrian Rusenescu acolo. Sunt doar 2 variante posibile. De pe camere, s-ar putea vedea clar daca adolescentul s-a intalnit cu cineva acolo sau nu. Sigur, exista si varianta care nu ne ajuta prea mult, in care el ar fi plecat din autogara, ar fi luat-o la pas pe unde ar fi vazut cu ochii si poate, pe strada, ar fi intrebat pe cineva ceva.
De ce e aceasta o varianta care nu ne ajuta prea mult? Pai, una e sa ceri imaginile de pe camerele de supraveghere din incinta autogarii si alta e sa poti vedea imaginile de pe camerele publice din zona respectiva. Adica, e posibil sa dureze mai mult pana sa se poata intra in posesia celor din urma.
Unde s-ar fi putut duce Adrian Rusenescu?
Din autogara de la Baldovin Parcalabul, prima locatie mai cunoscuta, daca o pot numi asa este Gara de Nord. Baiatul ar fi putut intreba pe cineva cum se ajunge acolo. Nu de alta, dar vremea a fost cum a fost si avea nevoie de un loc unde sa se adaposteasca. Si cum varianta de a se adaposti in magazinul din autogara sau la vreunul din apropiere iese din discutie, Gara ramane urmatoarea varianta. Nu ar fi fost greu deloc sa ajunga acolo. Ar fi putut foarte usor sa ia 133-ul sau ar fi putut ajunge relativ repede si pe jos.
Acum, intrebarile sunt multe. Iar raspunsurile in cazul disparitiei lui Adrian Rusenescu intarzie sa apara. Cert este ca exista puncte de plecare. Primul pas ar trebui sa fie legat de camerele de supraveghere din autogara. De acolo, se poate vedea ce a facut mai departe baiatul. E bine ca, din cate am vazut, si cateva vedete au preluat stirea. Astfel, se acopera o paleta larga de persoane din Bucuresti, care poate l-au vazut.
DISCLAIMER: In incheiere, tin sa mentionez ca acest intreg articol nu este altceva decat o parere. Am pus cap la cap cateva dintre informatiile aflate. NU am de unde sa stiu daca pana la aceasta ora s-a facut ceva din ce am spus eu. Scopul acestui articol NU este sa iau in deradere pe cineva sau sa afirm ca ideile expuse sunt mai bune. El a fost scris cu unicul scop de a ajuta. Cert este ca, de indata ce se va afla ceva nou, voi posta aici, pe site, dar si pe Instagram-ul Campina Contemporana.
