Serbarile Toamnei Campina 2022: Ce va fi diferit la editia din acest an?

Serbarile Toamnei Campina 2022: Ce va fi diferit la editia din acest an? Desi sunt multi campineni care asteapta cu nerabdare sa se auda muzica live in centru, exista si destui care, din cauza unor stereotipuri formate in anii anteriori, abia asteapta…sa treaca aceasta manifestatie artistica din Campina si sa se revina la linistea de dinainte. Acestia din urma vor avea poate si mai multe motive de bucurie, intrucat editia 2022 va fi una atipica. Aflam de ce din randurile urmatoare.

Serbarile Toamnei Campina revin si, odata cu ele si nemultumirile campinenilor

Serbarile Toamnei Campina 2022
Serbarile Toamnei Campina 2022

Asadar, dupa 2 ani de pauza, Serbarile Toamnei revin, dupa cum v-am zis si intr-un articol anterior. Am putea spune ca 50% din campineni au primit cu bucurie vestea, iar 50% cu un soi de indignare. Dar am minti. In realitate, procentul celor din a 2-a categorie este unul mult mai mare. Se poate observa si in grupurile de Facebook, pe Instagram si nu numai. Lumea se asteapta la o noua editie ce va semana mai degraba cu vreun soi de balci din vreun sat uitat de lume, nicidecum cu o manifestatie artistica din al 2-lea muncipiu din Prahova.

Aceasta parere proasta este prezenta in mintile campinenilor din cauza multor editii anterioare. Editii care nu prea s-au ridicat la nivelul asteptarilor noastre…Stim deja ca Serbarile Toamnei de la Campina reprezinta unul dintre putinele evenimente de anvergura la nivel local, pe langa festivalul Jazz Rock, organizat de domnul Liviu Briciu. De aici si dorinta campinenilor de a fi unul frumos, elegant, de prestanta. Pe premisa „Daca tot sunt putine, macar sa fie de calitate”.

Un balci…

Doar ca, cel putin in anii anteriori, caracteristicile Serbarilor au semanat, intr-adevar cu cele ale unor niste adunari de pe la sate, de genul „Zilele Comunei X”, unde micii sfaraiau, berea era de baza, iar vocabularul celor prezenti unul…care nu le-a facut cinste sub nicio forma.

Sa nu ne intelegem gresit. Nu are nimeni nimic cu sarbatorile acestea din zona rurala. Doar ca, vorbind de Campina, locul unde, candva, existau cei mai multi intelectuali, asteptarile sunt mai mari. Si bugetul, de asemenea. De aici si  dorintele acestea care poate pentru multi par a fi doar niste pretentii absurde.

Serbarile Toamnei Campina 2022: Ce va fi diferit la editia din acest an?

Pe scurt, multi campineni se pare ca nu mai vor mici si vanzatori ambulanti, care au ca marfa chinezarii din acelea ieftine si care cel mai probabil se strica pana cand ajung acasa. Si, aparent, Serbarile Toamnei Campina 2022 vor fi poate prima editie din anii recenti, in care aceste lucruri nu vor mai exista.

Da, ati citit bine. Domnul Liviu Davidescu, unul dintre organizatorii editiei din acest a a Serbarilor Toamnei, a spus recent in spatiul public ca nu vor mai fi permise decat mancaruri de genul street food (burgeri, hot dogi etc.), facute pe loc si vandute din food trucks.

Si fara chinezarii la Serbarile Toamnei Campina 2022…

Dansul a vorbit si despre restul de produse, non-alimentare, pe care campinenii le vor putea gasi in cadrul Serbarilor din acest an. Si din cate se pare, nu vor mai fi chinezarii, ci doar produse de tip hand made si artizanale. Cu alte cuvinte, produse facute cu suflet, cu sarguinta, nu din aceela de proasta calitate. La prima vedere, totul pare bine. Poate prea bine.

Chiar asa, n-o sa mai vedem niciun vanzator cu jucarioare din acelea la cel putin 10-20 de lei, dintr-un plastic periculos, pe care micii campineni si le vor dori neaparat? Pare greu de crezut. Apoi, in legatura cu alimentele…Da, e de inteles de ce nu se mai vor micii. Din cauza „ca va fi mult fum”. Dar stam si ne gandim…carnea aceea de burgeri, nu trebuie si ea prajita? Si nu va fi vorba tot de…fum? Desigur, poate nu la fel de mult, dar chiar si asa…Ramane sa vedem la fata locului cum vor sta lucrurile, de fapt.

Campinenii, dezamagiti de selectia de artisti

Am intrebat urmaritorii proiectului Campina Contemporana cum li se pare selectia de artisti de anul acesta. Sondajul de pe Instagram a avut trei optiuni:

  1. Foarte buna
  2. Se putea si mai bine
  3. Dezamagitoare

Poate deloc surprinzator, 60% din respondenti au ales varianta cu numarul 3, considerand ca artistii ce vor urca pe scena de la Serbarile Toamnei Campina 2022 nu sunt deloc alesi bine. In acelasi timp, 36% au considerat ca selectia nu e nici rea, dar nici buna. Iar 4% doar au fost de parere ca artistii invitati la Serbari sunt ce trebuie. Pornind de la aceste raspunsuri, stateam si ma gandeam la un lucru.. Ar fi interesant si benefic ca noi, simplii campineni, sa avem totusi un cuvant de spus inaintea unor astfel de evenimente. Cu alte cuvinte, poate ca nu ar fi rau sa fim intrebati ce artisti vrem sa vina sau daca ne convine lista aleasa. Pana atunci, ramane de vazut cum vor fi, de fapt, Serbarile din acest an si ce parere vor avea campinenii. Acestea vor avea loc weekendul viitor, pe 17 si 18 septembrie.

 

One thought on “Serbarile Toamnei Campina 2022: Ce va fi diferit la editia din acest an?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *