”E mai bine sa incerci si sa fii, eventual, dezamagit/a ca nu ai reusit, decat sa ramai dezamagit/a pentru ca nu ai incercat nimic si ai ramas cu intrebarea: ”Ce ar fi fost daca…?”. Aceasta ar putea fi invatatura pe care o putem prelua din articolul de astazi. Avem un interviu cu Diana Constantin, una dintre elevele de 10 ale Campinei, care a ajuns in aceasta postura si pentru ca a ales sa riste. Detalii, in randurile ce urmeaza.

Buna, Diana si felicitari! Te numeri printre elevele din Campina care au reusit performanta de a obtine media 10 la Bacalaureatul din acest an. Ce sentimente te incearca acum, ca ai aflat rezultatele?
Bună ziua, mulțumesc! Când am aflat rezultatele am fost foarte fericită, acum sunt
liniștită.
A fost vreo materie la care ai avut mai multe emotii?
Da, am avut emoții mari la proba de limba și literatura română. Ulterior, emoțiile au
scăzut gradat, odată cu parcurgerea fiecărei probe.
Ce parere ai avut despre subiecte?
Când privesc acum, realizez că subiectele, în ansamblu, nu au fost grele. Au fost câteva subpuncte cu o complexitate mai mare la matematică și două grile de nivel
mediu la informatică. Cu toate acestea, în timpul celor trei probe, am perceput
dificultatea subiectelor altfel, din moment ce pe fundalul examenelor survine o gamă
de factori care influențează reușita.
Initial, ai luat 10 doar la doua dintre materii. La informatica ai obtinut 9.90. Daca ar fi sa ma intrebi pe mine, ai fost curajoasa sa depui contestatie. Altii in locul tau probabil ca nu si-ar mai fi dorit sa treaca printr-un nou set de emotii. Ce a stat la baza deciziei tale? Poate un soi de perfectionism?
La baza deciziei mele a stat încrederea în forțele proprii, deoarece am știut că nu sunt
motive pentru care lucrarea mea ar fi putut să fie depunctată. Cu toate că 9,90 este o
notă foarte bună, îi încurajez pe toți elevii care au certitudiea că merită mai mult să își
conteste notele inițiale. Nu (mai) sunt perfecționistă, știu de la doamna profesoară de
limba română, Cristina Ionescu, că ”frumusețea omului constă în imperfecțiunile lui”.
Ai luat in calcul si faptul ca existau sanse ca acel 9.90 sa se transforme intr-o nota mult mai mica, stirbindu-ti astfel media aproape perfecta?
Teoretic, în momentul în care un individ își asumă decizia de a contesta o notă, șansele
ca aceasta să scadă sunt destul de mari. Eu am fost, însă, sigură de faptul că mai puțin
de 9,90 nu pot lua. Oricum nu aveam nimic de pierdut, eu mi-am atins obiectivele.
Sunt elevi si elevi. Unii se apuca de invatat inca din primele saptamani ale clasei a 12-a, pe cand altii lasa totul pe ultima suta de metri. Tu in ce categorie te-ai incadrat?
Eu am fost elevul care a învățat constant, de plăcere, încă din clasa I. Din clasa a II-a
îmi fac temele singură, de când tata s-a oferit să mă ajute la o temă la matematică,
folosind noțiuni de gimnaziu, iar doamna învățătoare mi-a înroșit caietul de
matematică.
Pentru multi elevi, perioada pandemiei nu a fost productiva. Unii s-au plans ca nu au mai avut acelasi drive de a invata pentru Bac. In acelasi timp, altii sustin ca le-a fost mult mai usor. La tine cum a fost?
Pentru mine, această perioadă a fost optimă pentru pregătirea pentru examen,
oferindu-mi un avantaj, deoarece mi-am format o rutină pe care am respectat-o până în
ultimul moment.
Cum ti s-au parut orele online? Daca ar fi sa alegi pentru viitor modalitatea de predare, ai alege-o pe cea online in detrimentul celei traditionale?
Din punctul meu de vedere, pregătirea pentru examen prin intermediul orelor online a
fost o metodă foarte bună, însă nu o recomand pentru a fi folosită pe toată perioada
liceului, deoarece nu susține interacțiunea umană, socializarea ca parte esențială în
viața unui adolescent.
In sfarsit, poti spune ca ai terminat si cu Bacalaureatul. Urmeaza facultatea…Unde vei merge mai departe?
Voi studia Inteligență Artificială la Universitatea din Manchester. Visul meu este să
lucrez în domeniul științelor cognitive, deoarece dintotdeauna am fost fascinată de
complexitatea creierului uman.
Ultima intrebare din acest interviu cu Diana Constantin: Ce planuri de vacanta ai pentru vara aceasta?
Mi-am propus să studiez cât mai multe, să citesc și să pictez. Îmi doresc să călătoresc,
însă nu cred că se poate materializa această dorință, având în vedere situația actuală
provocată de ”orătania periculoasă”. Bineînțeles, o să lenevesc cât mai pot, o să ies cu
prietenii și poate că mă voi apuca de un nou instrument muzical, deși anul trecut mi-
am cumpărat un fluier și i-am oripilat pe părinții mei!
Totodată, mă bucur foarte mult pentru colegii mei care au obținut rezultate excelente, dar
și pentru cei care, în urma contestațiilor, au obținut nota maximă!
Nota de final
Gata si acest interviu cu Diana Constantin. Iata ca am aflat cateva lucruri interesante despre ea, ca persoana, nu doar amanunte despre statutul de eleva de care s-a despartit zilele acestea. Din toamna, va deveni studenta in strainatate, la o specializare grea si frumoasa. Mi se pare interesant cum, desi pare o fire timida si analitica, pe langa stiintele exacte, este mai mult decat atrasa de arta, in multele ei forme.
Putem spune ca ii place sa isi foloseasca ambele emisfere ale creierului in mod egal, insa nu e de mirare, avand in vedere ce isi doreste sa studieze pe mai departe. Mult succes, Diana! Daca e, poate din numeroasele carti pe care le vei citi, vei putea alege cateva pentru care sa scrii niste recenzii pentru rubrica Ce Citesc Campinenii, de pe site.
Campina Contemporana sustine excelenta, indiferent de domeniu. Astfel, daca stiti campineni cu merite deosebite, ce au obtinut premii, distinctii sau pur si simplu sunt asi in domeniul in care activeaza, nu ezitati sa ma anuntati, ca sa putem sa ii facem (si mai) cunoscuti. Un interviu nu strica niciodata. Ma puteti contacta fie pe campinacontemporana(@)gmail.com fie printr-un mesaj privat pe Instagram-ul Campina Contemporana. Imi rezerv dreptul de a alege persoanele pentru interviuri.
